Este iubirea condiția necesară și suficientă?

Zilele trecute m-am întâlnit cu Alina, o prietenă care îmi povesteşte despre revederea cu Dan, cu care a avut o relaţie acum ceva vreme. Relaţia lor a durat cam 3 ani. A fost o relaţie frumoasă, cu bune şi cu rele, cum sunt majoritatea – separarea a intervenit când au fost nevoiţi să aleagă: ea voia să rămână în Bucureşti, oraşul tuturor posibilităţilor, unde avea familia şi prietenii, el voia să se întoarcă pe meleagurile natale, într-un oraş liniştit din Maramureş. Ea nu vedea viaţă altfel decât în mijlocul tumultului, el voia să îşi crească cei trei copii pe care şi-i dorea, departe de influenţele nefaste ale unui oraş atât de agitat.

Gândul m-a purtat către o relaţie care mi-a fost mie tare tare dragă, un om pe care l-am iubit că o nebună, acum câţiva (acum adaug mulţi 🙂 ) ani. Clasică poveste – iubire cu năbădăi, râsete, fluturi în stomac chiar şi la gândul că ne vedeam, momente faine şi momente mai grele în care ne-am fost alături, nopţi lungi, prinzând răsăritul de soare treji, poveşti despre câte în luna şi în stele, mici unde de gelozie, freamăt de bucurie şi nelinişte în acelaşi timp. Eram că doi adolescenţi – chiar dacă nu mai eram adolescenţi.

Treptat, după discuţii şi păreri diferite, după momente în care nu reuşeam să ne găsim calea de mijloc, fiecare a pornit pe alt drum. Mi-a luat un an să îmi revin după o relaţie de …un an. An în care nu am reuşit să mă văd cu nimeni, pur şi simplu nu puteam, m-am mutat…altă casă, alt oraş, doar să fiu departe. Se spune că unei femei îi ia să îşi revină după o relaţie jumătate din timpul cât a durat relaţia, aşa am citit undeva…se pare că eu am depăşit statisticile :).

Acela a fost momentul în care am realizat că iubirea nu este suficientă să poţi să îţi petreci viaţă întreagă cu cineva. Sau cel puţin nu pentru 95% dintre noi.

Am realizat că dacă omul respectiv m-ar fi cerut de soţie, aş fi spus nu, oricât îl iubeam.

Am realizat că dacă nu mergi în aceeaşi direcţie, e că şi cum ai avea doi cai la un car, şi fiecare trage în altă parte – nu ajungi nicăieri.

Ce ţine o relaţie închegată, pe termen lung?

• respectul,
• comunicarea
•  aspiraţiile comune,
• valorile comune.

Am realizat că este esenţial să ai preocupări diferite, pasiuni diferite, doar ale tale, la care celălalt să participe sau nu – dar dacă nu ai aceleaşi valori în viaţă, dacă nu tinzi către acelaşi lucru, consumi enorm de multă energie, şi nu se ştie dacă ajungi undeva.

Dacă nu comunici, nu înveţi să îl asculţi pe cel/ cea de lângă ţine – fără să judeci, fără să faci presupuneri, fără să critici, şansele că cel/cea ce îţi e alături să vrea să vorbească şi să îţi spună ce are pe suflet sunt minime. Învăţată să asculţi în aceeaşi măsură în care înveţi să îi vorbeşti!

Învaţă să îi vorbeşti clar, concis, fără să îl/o acuzi pentru ceea ce simţi tu. Nimeni nu este responsabil pentru ce simţi tu, în afară de tine. Sentimentele tale îţi aparţin în totalitate, aşa că dacă nu îţi plac, TU eşti cea/cel care trebuie să înveţe să le ţină în frâu. Dar reţine, este important să îi spui ce simţi – nimeni nu ne poate citi gândurile. Nu presupune că el/ ea va înţelege – gândirea feminină şi masculină nu seamănă atât de mult pe cât am vrea.

Aspiraţiile comune va ajută să navigaţi spre acelaşi ţărm.

E greu să găsiţi o cale comună …

• Dacă unul vrea să ajungă la ţărm, şi unul să se îndrepte spre ocean,
• Dacă unul dintre voi îşi doreşte o afacere de familie iar celălalt îşi doreşte doar siguranţă – pe care o găseşte angajându-se undeva,
• Dacă unul este foarte ambiţios, celălalt foarte comod
• Dacă unul este pasăre de noapte, şi celălalt se trezeşte la 6 dimineaţă, şi la 12 am cel târziu este în pat
Şi exemplele pot continuă, diferenţele putând fi şi mai semnificative decât cele de mai sus…

Valorile sunt cea mai profundă componentă care ne motivează pe noi că fiinţe umane. Sunt combustibilul care ne pune în funcţiune, ne ţin pe sine până la destinaţie. Sunt cele care ne fac să acţionăm într-o direcţie, fără să ţinem cont de temeri, de restricţii şi opiniile celorlalţi. Asta este motivul pentru care valorile în relaţie ar trebuia să fie măcar asemenatoare.

Ar fi complicat…

•  Dacă el este focusat pe a face bani, şi asta devine un țel în viaţă, iar ea doreşte să ajute lumea, să facă voluntariat, şi să ducă o viaţă modestă
• Dacă el îşi doreşte familie şi 3 copii, iar ea vrea să aibă o carieră, şi asta este prioritar
• Dacă el este foarte religios, iar ea este atee convinsă
• Dacă ea este sociabilă, îi place să cunoască oameni noi, să iasă, iar el îşi doreşte doar să stea în linişte acasă..
Şi altele….

Te poţi schimbă pentru o perioada, te poţi adapta, dar fiind diferenţe la nivel de valori, compromisurile se vor simţi că nişte poveri greu de dus, de către fiecare. Fiecăruia i se va părea că a dat mai mult, şi la primul obstacol mai serios vor începe resentimentele şi reproşurile.

Am auzit de multe ori că opusele se atrag. Aşa este, se atrag…dar nu pentru mult timp. Căutăm mereu în cel de lângă noi ceea ce nu avem, ceea ce am vrea să avem în interiorul nostru. Dar pe termen lung, exact acele lucruri care te-au atras sunt şi cele care te vor scoate din minţi ulterior, şi te vei întreba ce o fi fost în capul şi inima ta când ai ales.

Studiile spun că atunci când un cuplu se desparte, discuţiile încep de la exact acel element care i-a adus împreună, în 30% din cazuri, şi se bănuieşte că de fapt ar fi vorba de mult mai mult.

Mă îndrăgostesc de tine, că eşti calm şi liniştit, în timp ce eu sunt o agitată. Îmi place că mă completezi, că ai ceva ce eu nu am….şi în timp, calmul tău ajunge să mă enerveze, să mi se pară că eşti plictisitor şi anost. Poate nu într-un an, în doi, în trei…dar pe termen lung, este o posibilitate mare să se ajungă acolo.

Pe termen lung, nu poţi construi o relaţie aşteptând că cel ce îţi este alături să te completeze. TU intri deja complet în relaţie, cu bune şi cu rele, te cizelezi şi evoluezi în fiecare zi. Faptul că începi ca şi jumătate, şi aştepţi ca celălalt să vină cu restul, te ajută să ajungi undeva – dar nu la o relaţie sănătoasă, ci la una bazată pe ataşament nesănătos.  Cum îmi spunea foarte frumos o prietenă a mea: “iubirea frumoasă şi împlinită e atunci când înţelegi că celălalt e un bonus şi nu o completare”.

Nu spun că ar trebui să intrăm în relaţii doar cu persoane identice cu noi. Vai, ce plictisitor ar fi!

Dar ar fi ideal să vezi care sunt acele VALORI care sunt importante pentru tine, şi la care nu ai renunţă nici în ruptul capului. La care dacă totuşi ai renunţă, nu ai putea fi fericit/ă, nu ai mai simţi că eşti TU.

Aşadar, voi aveţi valori comune? Cum este drumul vostru?

Tu ce părere ai: este iubirea condiţia NECESARĂ ŞI SUFICIENTĂ pentru că voi să îmbătrâniţi împreună?

Cu drag,
Cristina

PS: articol scris în 2013, pornit de la o poveste din 2008…si pe care nici în 2017 nu simt nevoia sa îl modific semnificativ…o fi ceva cu valorile astea 😉