” – Lasa-ma sa-mi termin fraza!”
” – Nu, tu lasa-ma sa-mi termin fraza!”
Conversatia urca si cobora, cu momente explozive alternate cu alte momente…tensionate, de mai bine de 20 minute.
“Cris, tu nu te certi cu oamenii, potoleste-te, ca nu rezolvi nimic asa.”, imi spune ingerasul de pe umarul drept.
“Nu se poate sa accepti comportamente din astea, mai ales repetate. Daca ii dai un deget, iti ia toata mana – doar ai vazut.”, imi urla cealalta voce, subliniind cum trebuie sa imi pastrez pozitia de forta in fata temperamentului de uragan cu care tocmai ma intersectasem.
***
Am inchis telefonul dupa 30 minute, si am pufnit in plans. Plans de nervi, de frustrare, de neputinta.
Conflictele ma seaca de energie, iar asta fusese unul de proportii, cum nu mai avusesem de ceva ani.
Ma simteam furioasa si dezamagita, pentru ca priveam unidirectional – eu nu as fi procedat asa. Situatia era una de business, in care eu, moral si uman, am dat mai mult decat era cazul, dar am omis sa “imi acopar fundul” din punct de vedere contractual.
Pusa intr-o situatie care o scotea din zona de confort, persoana din fata mea a atacat, ca doar atacul e cea mai buna cale de aparare.
Rezultatul: mi-a fost fortata mana sa aleg o optiune care ma dadea complet peste cap si implica costuri si eforturi pe care le-as fi putut duce cu greu (mutat o tona de lucruri de doua ori in mai putin de o luna, depozitarea lor undeva – nu imi era clar unde, pentru ca nu incapeau, stat la hotel sau in Bacau pentru doua sau trei saptamani, urmand sa ma intorc apoi la Iasi, decalaj in tot ce aveam de facut – renovari, amenajari si proiectele de scris si terapie, de care imi era greu sa ma tin printre santiere si bagaje).
***
“Sa iti fie invatatura de minte. Data viitoare las-o mai moale cu ajutorul, pentru ca la un moment dat oricum ti-o iei.”, aud vocea taiosa, pe un ton superior, rasunand in interiorul meu.
“Sa stii ca asa e.”, continua monologul, cu o alta voce sustinand-o hotarat pe prima.
Convingerea veche revenea in forta, acaparandu-mi gandurile si pregatindu-se sa imi conduca deciziile.
Un colaj de filmulete, derulat cu repeziciune, imi arata cateva momente din ultimii ani, in care am ajutat oameni care mi-au cerut sustinerea.
M-am pus pe mine in linia intai de batalie sa le pot obtine ce aveau nevoie, iar cand lucrurile au fost obtinute, sau din contra, nu au iesit asa cum voiau, au fost cativa dintre ei care au atacat si improscat cu namol in mod gratuit.
Toate scenele aveau un punct comun – zona de business. Asta a fost motiv suficient pentru ca vocea din capul meu, ce se simtea indreptatita, sa mi-o reteze:
“Ti-am zis eu, dar tu nu asculti!”
***
Vorba aia cu “noaptea e un sfetnic bun” a fost de mare ajutor.
Dupa o zi cu dialoguri interioare pline de scantei, cu mine insami sau cu personaje care inca isi faceau loc in mintea mea, dupa o tura de bocit, dupa o baie fierbinte cu sare si uleiuri, un pahar de vin rosu si un somn zdravan, lucrurile s-au reconfigurat.
In momentele cu conflicte e cel mai usor sa alunecam pe panta vechilor convingeri.
Ne validam acele lucruri care, aparent, ne tin in zona de siguranta.
Ne intoarcem pe teren cunoscut, indiferent cat de distructiv e el.
Doar e si o vorba care exprima bine asta – “macar e un rau cunoscut.”
E usor sa ramai in acelasi loc si sa te intorci la vechi obiceiuri.
“Dar asta vrei cu adevarat?”
“Unde e cresterea ta?”
“Cum esti tu un om mai bun azi decat ieri – cu tine si cu restul?”
***
Asa s-a aprins beculetul care a luminat tot.
“Cine sunt eu, independent de ceilalti?”
Pai, eu sunt un om care se gandeste la altii, vrea sa ii ajute si sustina. Nu merita sa imi schimb ceea ce manifest (cand e pozitiv si constructiv), pentru ca cineva s-a simtit amenintat si a atacat cand si-a simtit podeaua cutremurandu-se.
Eu sunt constanta vietii mele – asa ca e bine sa tin cont ce anume vreau sa cladesc.
Pe de alta parte, m-am intrebat si am insirat pe hartie:
“Care sunt lectile mele din situatia asta?”
- Prima, se pare, e sa imi acopar legal “fundul”.
- Apoi, pot ajuta cat vreau, cat aleg – dar fara sa ma astept ca celalalt sa se comporte neagresiv, suparat etc. sau in orice alt fel.
Eu nu sunt responsabila pentru reactia celuilalt, ci pentru ceea ce ofer eu.
3. Sa integrez lectia fermitatii. Sunt cea mai important element al vietii mele, si cu blandete dar tarie, vor fi momente cand va fi nevoie sa subliniez asta (cu doua liniute chiar).
***
E usor sa fim buni cu cei care sunt buni cu noi, sau neutri, si sa nu mai fim cand ceilalti ne ataca.
Provocarea e sa o facem o marca personala, in linie cu noi, indiferent de furtuna din afara.
Esenta e de fapt, zic eu, sa actionam mereu in functie de cine suntem si vrem sa fim noi, nu dupa cum ni se dicteaza din afara. Sa actionam constient, nu sa reactionam.
Concluzia: intreba-te constant (mai ales in momente provocatoare):
“Cine sunt eu, independent de oamenii din jur?“
si
“Eu ce am de invatat de aici?” (latura constructiva)
***
Asadar, tu cine esti, independent de ceilalti?
Povesteste-mi intr-un mesaj sau comentariu ce parere ai.