Atat de simplu am ucis iubirea?!

Bine te-am regasit..dupa o pauza consistenta, traita in extreme.

Luna care a trecut mi-am petrecut-o intr-un roller coaster – ba fierbinte, ba gheata..am experimentat stari si emotii – unele pe care nu le mai traisem de cand aveam vreo 16 ani.

Si, ca sa le pot aseza mai bine, Universul – prieten imi programase din timp un concediu aparte  – o tabara de vindecare a traumelor, tinuta de Alexandru Antonie – terapeut de la care am invatat enorm de multe lucruri in ultimul an, si care mi- a revolutionat „vederi” pe care le plimbam cu mine…dintotdeauna.

Sa ma intorc la subiect – inainte de tabara am avut o perioada intensa si misto, de adolescenta indragostita, dar incepusem totodata sa simt anumite emotii pe care nu le-am mai simtit de cand aveam vreo 16 ani – usoare gelozii, nevoia de a il auzi pe celalalt incontinuu, o stare usoara (sau nu tocmai  ) de dependenta.

Asadar, un pic panicata, ma intrebam ce e cu mine. Primele 3 zile ale taberei (din 8) au fost interesante, multe informatii noi, dar era inca liniste. Dupa..s-a dezlantuit iadul in interiorul meu, si, pe langa informatiile primite, si exerciile practice, si meditatii intense, am avut o serie lunga de constientizari care mi-au completat poza pe care o aveam deja despre viata mea, sau au intors sistemul cu fundul in sus, in cel mai incomod mod.

Cei care ma cunosc stiu ca sunt o persoana pragmatica si destul de ancorata in zona mentala. Si, cum am trait ani de zile in mental – intrebarea mea favorita, chiar si dupa ce am trecut de 3-6 ani, a ramas tot „de ce” – la aproape orice, in interiorul meu sau in afara.

Cand prietena mea cea mai buna imi spunea ca sunt cea mai rationala persoana pe care o cunoaste,  in materie de relatii , ma simteam mandra si motivata de asta, doar era chestia la care lucram de pe la 16 ani, de asemenea.

Intr-o dimineata, dupa multele intrebari pe care mi le-am pus zilele anterioare – ma trezesc cu un gand clar in minte.

Am invatat ca e bine sa iti controlezi emotiile si trairile. Si asta am exersat si dezvoltat in toti anii astia – pe cele „negative” sa le suprim, sa le fac sa plece, iar pe cele “pozitive” sa le amplific, sa insist sa fie acolo, prezente.

Si cand sufeream intr-o relatie / situatie, pentru ca aveam anumite asteptari sa fie intr-un fel sau altfel, ca mai toti, care era calea simpla? Transformam emotia in gand – o aduceam in zona rationala, sa ii dau o forma cunoscuta, chiar daca nu era neaparat confortabila nici asta. De ce? Pentru ca zona de mental e definita de control, iar controlul iti da iluzia ca esti „la carma” vietii tale.

Imi repetam mie insami „e ok, o sa treaca” , „viata merge mai departe” „s-a terminat, dar nu e nici prima, nici ultima data” – si asta ma aducea pe teren familiar.

Aducand emotiile in rational, le minimizam, aparent lucrurile se asezau, iar eu emotional luam distanta fata de situatie /  relatie / persoana, pana cand eram pregatita merg mai departe.

Si atunci m-a lovit cu intensitate maxima: eu in toti anii astia, AM UCIS IUBIREA! Din mine, din relatie, din situatie – si asta doar pentru niste frici.

Si luand pas cu pas lucrurile, am realizat ca noi FUGIM mai mereu din situatiile care nu ne plac, refuzam sa le simtim intens, asa cum au venit sa fie simtite, refuzam exact lectia pentru care le-am atras.

Cum traim suferinta?

1. Ne anesteziem, ca sa putem ingropa emotia, sa nu o mai simtim, fugim de noi si de ceilalti (la nivel profund)

– mancam, mult sau doar alimente care suprima emotiile (carne, dulce, carbohidrati, etc)

– bem un pahar / cana…sau multe, de alcool sau cafea

– socializam in exces – din petrecere in petrecere, nelasandu-ne timp sau energie sa stam noi cu gandurile si trairile noastre, pentru ca sunt ale naibii de incomode

– intram in alte relatii / interactiuni (sex), sau ne intorcem in trecut – pentru ca ele umplu golul pe care il simtim, pentru ca simtim ca suntem valorosi si ca ii pasa cuiva de noi, cand noua nu ne mai pasa

– muncim pe branci, in speranta ca vom uita

– petrecem intr-un maraton de filme, jocuri video, etc

Si mai sunt multe asemenea, pe care fiecare dintre noi ni le putem identifica – doar sa fim sinceri. Eu, spre exemplu, am ca mecanism de fuga (pe langa cele tipice), condusul – fie fara directie, fie dintr-o parte in alta.

2.Ucidem iubirea prin ratiune – e ceea ce se numeste „controlul emotiilor”

Procesul e descris anterior: emotie => gand „puternic” => scenariu => supravietuire => ne continuam drumul.

IUBIREA devine victima colaterala in razboiul nostru cu fricile….

De retinut: eu nu cred ca emotiile se controleaza – ci se simt, se alchimizeaza, in caz fericit, sau…se baga sub pres, pe calea batatorita.

3. Emotiile si trairile se SIMT , in timp ce treci cu toate cele + recunostinta si incredere, prin mijlocul furtunii.

Tendinta mare aici e sa fugim, fie in zona de anestezie, fie in mental.

Cum sa nu o mai faci?

– observi atent si constient propriile tipare si reactii

? Daca ar fi sa fii sincer cu tine, care ai spune ca sunt mecanismele tale de fuga?

? Ce faci de fiecare data cand suferi?

– ramai prezent si modifica-le in directia dorita, constient din nou, pas cu pas, pana cand se creaza un nou obicei si tiparul vechi a fost resetat

Nu mai cred in chestia aia cu „Am suferit pentru ca am iubit prea mult”, desi si eu am avut ani intregi in care mi-o repetam cu valoare de lege.

Nu suferim pentru ca am iubit prea mult, ci pentru ca am iubit prea putin, si restul spatiului l-am umplut cu asteptari.

Asadar, aminteste-ti ca e doar iluzia ca scapi de situatii prin fuga – pentru ca ele se repeta, creand tiparele. Ceea ce faci e sa fugi de emotiile si trairile tale, iar ele sunt de fapt lumea ta interioara, complexitatea si unicitatea ta.

Capul sus, si doar pentru ca ai putut sa ucizi emotii, trairi si iubire, nu o mai face! Da-ti libertatea – uneori dureroasa – sa te bucuri de viata minunat nuantata, chiar si printre lacrimi. De acolo inveti!

O zi…cu (auto)sinceritate sa avem!

Cristina